Peste 12000 abonati la site
Zilnic apar cursuri noi. Te aşteptăm şi mâine pentru a vedea noutăţile.
PARTENER STRATEGIC
Ascultă LIVE Itsy Bitsy

Cursurile opţionale De-a Arhitectura vor putea număra peste 10.000 de copii în şcoli

02.02.2016 | Sursa :

Pentru a avea orașe mai sigure, mai frumoase și cu o calitate a vieţii crescută, educația este privită din ce în ce mai mult ca fiind cea mai eficientă investiţie, cu rezultate reale şi consistente, susţinute pe termen lung. Este parte din misiunea noastră să îi învățăm pe copii care este rolul lor în dezvoltarea orașelor de mâine, ca utilizatori şi viitori beneficiari sau investitori ai clădirilor și ai oraşelor. Orașul și siguranța lui este rezultatul activităţilor şi implicării tuturor locuitorilor săi și a lucra în echipă este esențial. La finalul anului școlar 2015-2016 grupul absolvenților cursurilor De-a arhitectura din clasele primare va fi format din 7.500 de copii. Îi așteptăm pe următorii să se înscrie, ca să depășim 10.000 de mici cetățeni care abia așteaptă să voteze, în cunoștință de cauză, peste 8 sau 12 ani.

Anul acesta cursurile De-a arhitectura ajung în total la 140 clase din 20 județe + București, adică la 3.484 de copii. Cu sprijinul sponsorilor și partenerilor noștri, dar mai ales cu contribuția a 145 de voluntari, arhitecți, urbaniști, peisagiști, ingineri, care merg în fiecare săptămână în clasă pentru a sprijini învățătorii în predare.

Pentru noi, Asociaţia De-a arhitectura, anul şcolar 2016-2017 începe acum. Pregătim deja cele necesare pentru a oferi asistenţă gratuită unui număr de 100 clase din ciclul primar, şcoli de stat, din toată țara, care doresc să desfăşoare cursurile dezvoltate de noi:

  • pentru elevii din clasa pregătitoare, I sau a II-a: „De-a arhitectura Mini”, curs opţional (curriculum la decizia şcolii sau extracurricular)

  • pentru elevii din clasa a III-a sau a IV-a: „De-a arhitectura în oraşul meu”, curs opţional (curriculum la decizia şcolii sau extracurricular) ce face parte din oferta la nivel naţional, aprobat prin Ordinul Ministrului Educaţiei Naţionale nr. 4422 din 28 august 2014

  • pentru elevii claselor a VI-a şi a VII-a: „De-a arhitectura în şcoala mea”, curs opţional (curriculum la decizia şcolii sau extracurricular).

Asistenţa Asociaţiei De-a arhitectura constă în:

  • pregătirea profesorilor şi arhitecţilor implicaţi, prin metode de instruire la distanţă, dar şi prin întâlniri/ateliere de formare desfăşurate înainte de începutul anului şcolar;

  • acces la materialele metodologice şi didactice pentru profesorul clasei: ghidul îndrumătorului cu detalierea planificării întregului curs şi a desfăşurării fiecărei ore;

  • acces la materialele auxiliare pentru elevi: caietul elevului cu fişe de lucru şi fişe recapitulative;

  • acces la resursele de sprijin ale asociaţiei pe parcursul anului şcolar – schimb de experiențe în grupul îndrumătorilor, coordonare regională;

  • certificate pentru profesori şi elevi.

Peste limita de 100 de clase vom putea sprijini doar contra cost clasele care doresc sa desfăşoare aceste cursuri sub îndrumarea noastră (25 de lei/copil/an şcolar + 150 de lei kitul îndrumătorului, care include asistenţa la distanţă).

În plus, sperăm ca prin înscrierea, ca în fiecare an, a unui număr suficient de voluntari, să oferim asistenţa unui specialist voluntar (arhitect, student arhitect, urbanist sau peisagist) care participă de asemenea la întâlnirea pregătitoare şi care sprijină profesorul clasei pe parcursul anului şcolar, direct la ore (pregătirea şi susţinerea orelor împreună cu profesorul clasei) sau la distanţă (în pregătirea periodică a orelor). Înscrierea arhitecților voluntari va fi posibilă pe site-ul De-a arhitectura de la începutul lunii februarie.

Invităm pe toţi cei interesaţi să consulte pagina web dedicată înscrierilor: http://de-a-arhitectura.ro/inscrieri/ şi să ne contacteze pentru alte detalii la office@de-a-arhitectura.ro.

Mulțumiri pentru susţinere în anul școlar 2015-2016:

Ordinul Arhitecților din România, Uniunea Arhitecţilor din România, CA IMMO, CERESIT, CONTROLTECH, DIGITAL SPIRIT, DURAZIV, ELMAS, FPSE, GALATECA, GREENTEK, HOLVER, ING, MAGIC HOLIDAY, OMINI CLINIC, PACONSTRUCT, RUUKKI, SIMBIO, SINIAT, STAR EAST PET, VELUX, VERANDA, ZOISS.

Asociaţia De-a arhitectura

Asociaţia De-a arhitectura a fost înfiinţată în 2013, urmărind dezvoltarea şi promovarea educaţiei de arhitectură şi mediu construit pentru publicul larg în vederea conştientizării şi a cunoaşterii valorilor arhitecturii, design-ului şi ale urbanismului. Numai prin înţelegerea şi asumarea lor de către diverse categorii de public se poate asigura o creştere durabilă a calităţii mediului construit din mediile urbane şi rurale. Noi credem că o schimbare a paradigmei culturii arhitecturale şi urbane a societăţii româneşti actuale nu se poate face decât pornind de la educaţia copiilor, viitorii cetăţeni şi formatori indirecţi de opinie ai părinţilor lor, iar această idee a dat naştere programului cultural-educaţional „De-a arhitectura”.

în parteneriat cu Radio Itsy Bitsy