Joacă rol după rol, filmează reclamă după reclamă, cuceresc festival după festival, țară după țară. Ei sunt absolvenții Școlii de Film și Televiziune pentru Copii Micile Vedete, copii cu vârste între 6 și 12 ani. Susținuti de talent, de o rezistență de fier la lungile ore de filmare și după o muncă asiduă de sute de ore, micii actori au lansat joi, 4 decembrie, la Cinematograful Movieplex, din Plaza România, cele mai recente două filme de scurt metraj pentru copii: „Școala de detectivi” și “Aurora. Doctorul Pădurii”.
În cei 4 ani de la înființare, Școala Micile Vedete a participat cu 4 filme la cel mai prestigios festival de film din lume, Festivalul de Film de la Cannes. Anul acesta, în luna mai, „Aventurile Micilor Vedete în parc“, un film cu temă ecologică și “Micile Vedete descoperă secretul magneților”, un film despre cinste și corectitudine, au fost capetele de afiș. Tocmai de aceea, așteptările de la filmele a căror lansare a avut loc joi au fost foarte mari.
Ariana Pendiuc, regizorul filmului „Școala de detectivi” ne-a declarat după premieră: „ Într-adevăr așteptările au fost foarte mari, însă judecând după reacția spectatorilor, în majoritate copii, cel de-al doilea episod al seriei cu detectivi a câștigat deja aprecierea tuturor. Nu vă mai spun că am primit deja sugestii și pentru episodul 3, 4 și așa mai departe”. Acest scurtmetraj este al doilea episod dintr-o nouă serie de filme dedicate celor mici, în care personajele principale sunt Detectivul Andrei, interpretat de Andrei Simionescu (13 ani), cursant al Școlii Micile Vedete de 4 ani și Detectivel - ajutorul de detectiv, interpretat de talentatul Matei Burgui (8 ani). În primul episod intitulat „Mașina de făcut teme”, cei doi eroi și-au descoperit talentul de detectiv rezolvând misterul dispariției ingenioasei mașinării, iar acum este cazul să se instruiască. Este nevoie să fii un tip educat pentru a atinge succesul. Așadar, Andrei, primește o invitație prețioasă chiar la Extraordinara Școală de Detectivi, din Detectivești.
Filmul „Aurora. Doctorul Pădurii” abordează o temă ecologică. „Acest film este în primul rând un instrument foarte util de educație nonformală pentru cei mici, în domeniul reciclării deșeurilor și încurajează un comportament prietenos cu mediul înconjurător”, ne-a spus Ema Pendiuc, regizoarea filmului. Personajul principal Aurora este o fetiță care iubește nespus pădurea și care are o relație foarte specială cu Ea. Roul este interpretat de Roberta Mitache, o Mică Vedetă de 8 ani, foarte talentată și deja cunoscută publicului din reclamele de la TV. Acțiunea începe când Aurora constată cu indignare că, din cauza poluării, Pădurea a ajuns de nerecunoscut. Ba mai mult, s-a îmbolnăvit. Așadar, fetița ia inițiativa curajoasă de a o curăța de pet-uri, angrenându-i și pe alți copii de vârsta ei în această misiune nobilă. Dar oare va reuși în timp util? Și cine este misterioasa voce care îi dă sfaturi?
Premiera s-a desfașurat în fața a sute de invitați, iar Micile Vedete au pășit cu mândrie pe Covorul Roșu. La la finalul serii au avut parte de o petrecere pe cinste și au primit diplome și premii datorită implicării partenerilor școlii: partenerii educaționali - Primăria Sectorului 1 și Primăria Sectorului 6, partenerii gold – RoStar, Ecologic3R, partenerii strategici - cinematograful Movieplex, Plaza România, Univer, Castel Film, Rommac, Lamonza, Tymbark, Giusto, Green Group, partenerii – Top Production, Doi Frați, Solaris, First Copy, Vel Pitar, Aquila, Zewa, SCA, Bucovina, Pigna, Aroma, Ana Party, Yourway Life and Career Counceling, Grădinița și Școala Rosemary, Restaurantul Sytago, și partenerii media - revista Bebelu, România Liberă, Ring, Ziarul Oval, Observator Cultural, Radio3net Florian Pitiș, Radio Itsy Bitsy, eva.ro, Literatura copii, Cursuri pentru Copii, Qbebe, lucky-bebe.ro, gokid.ro, Știri pentru copii, b24kids, 121.ro, urbankid.ro, cursuripentrucopii.ro, suntmamica.ro, Cinefan, gradinite.com .
*****
Școala de Film și Televiziune pentru Copii „Micile Vedete” este un proiect educațional nonguvernamental, unic în România, care se adresează exclusiv copiilor cu vârste cuprinse între 6 și 12 ani, oferind instrumente de dezvoltare personală și inteligență emoțională prin intermediul a trei discipline inovative special create și adaptate: Tehnică de filmare, Interpretare și Dicție. La 4 ani de la înființare, Școala „Micile Vedete” se mândrește cu un portofoliu de 19 filme de scurt metraj pentru copii, majoritatea cu teme educative, care au avut importante participări la festivalurile de film pentru copii din Europa, Statele Unite, Orientul Mijlociu, Asia și Australia, dar și peste 40 de apariții ale copiilor în spoturi publicitare, sociale și filme de lung metraj.
Inițiatoarele acestui proiect, surorile Ariana Pendiuc și Ema Pendiuc – regizor și, respectiv, producător al filmelor „Aventurile Micilor Vedete în parc“, “Micile Vedete descoperă secretul magneților” „Micile Vedete la Școală”, „Micile Vedete la țară” și „Magda”, selecționate la Festivalul de Film de la Cannes, în 2014, 2012, 2011 și 2010, au dus numele României peste hotare, filmul românesc pentru copii câștigând astfel un loc binemeritat în industria filmului pentru copii la nivel internațional.
Persoană de contact:
Rus Delia
PR&Events Manager
Școala de Film și Televiziune pentru Copii Micile Vedete
telefon mb: 0723.230.401
e-mail: pr@micilevedete.ro
www.micilevedete.ro